Cât de precis este testul NIFTY?

În prezent testul NIFTY este unul din cele mai precise teste de sânge la nivel mondial în ceea ce priveşte depistarea sindromului Down (respectiv al sindromului Edwards şi Patau).

Testul combinat din analiza sângelui şi din ecografie - utilizat şi în prezent cel mai frecvent - are o precizie de depistare de 95%, pe când testul NIFTY are o precizie de depistare de peste 99%.

Firma din Hong-Kong care a dezvoltat şi a comercializat testul până în martie 2014 a prelucrat mai mult de două sute de mii de probe de sânge matern. În aceste teste nu au apărut niciodată rezultate fals negative, adică situaţii în care testul ar fi fost cu rezultat negativ, iar fătul să fi avut într-adevăr sindromul Down.

Practic este vorba de un procent de depistare de 100%. Înregistrarea clinică a datelor însă încă nu s-a finalizat, astfel în momentul de faţă – pe baza sistemului de criterii care susţin cercetările ştiinţifice – încă nu putem vorbi de un procent de depistare de 100% ci doar de peste 99%. (Cu alte cuvinte, acesta este un test de sreening şi nu un test diagnostic.)

Rezultat fals pozitiv – adică situaţii în care fătul nu avea sindromul Down, dar testul a arătat acest lucru – a apărut o singură dată în cea mai mare cercetare clinică care a analizat peste 10 000 de probe. Comparativ: testul combinat dă rezultate fals pozitive în circa 200 din 10 000 de cazuri.

Exactitatea testului NIFTY poate fi influenţat negativ de următoarele circumstanţe rare: anomaliile cromozomiale numerice ale mamei (aneuploidie), mozaicitate cromozomială, microdeleţii, microduplicaţii, sarcini multiple (trei sau mai multe fetuşi).

Pentru cine recomandăm testul NIFTY?